@ contrabas, violă
Am studiat la Liceul de Muzică „Sigismund Toduță”, iar apoi mi-am continuat studiile la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”. Alături de educația clasică, muzica populară a devenit, pentru mine și pentru tinerii mei colegi muzicieni, spațiul în care ne puteam apropia în mod liber de melodii și de acompaniament. Majoritatea experiențelor și amintirilor mele din ultimii 15 ani în domeniul muzicii – începând cu muzica din Palatca învățată în sălile întunecoase ale mănăstirii franciscane și până la cântecele sătmărene interpretate pe scena mobilă din Macao – se leagă în special de Formația Tokos.