Crescând și socializând la țară, muzica, dansul și gândirea poporului nostru mi-au fost mereu alături, astfel că[ aș putea spune că a fost ceva obișnuit pentru mine. Familia mea nu avea muzicieni, dar erau foarte petrecăreți, așa că de mic copil am fost interesat de instrumente. După cântatul la flaut dulce în clasele primare, și trecerea prin perioada adolescenței cu păr lung, tobe și chitară, a urmat o experiență care m-a influențat până azi, în timpul unei excursii la Jászapáti: am ajuns într-o casă de dans maghiară. Revenind acasă am început de îndată să dansez și să cânt la violă în același timp. Și am continuat așa toți anii de liceu, apoi am început studiile universitare, și atunci n-am mai dansat cu regularitate, dar câteodată, la câte o casă de dans cu atmosferă bună, mai prind chef de un dans.

De atunci am cântat în mai multe formații, am colaborat cu mai multe ansambluri muzicale și le-am venit în ajutor. Acești muzicieni (și încă mulți alții) m-au influențat în devenirea a ceea ce sunt acum. Nu mi-a fost teamă niciodată să pun mâna pe un instrument, să creez sunete cu el cum știam eu mai bine. Păstrez acest obicei și în ziua de azi.

Relația mea cu Ansamblul Tokos s-a creat în anii de studenție, în timpul vieții din casele de dans maghiare din Cluj. Le datorez foarte multe lucruri. Alături de familie și profesia mea, ei sunt parte integrantă a vieții mele. Consider foarte important faptul că ideile lor sunt complementare sau chiar contrare cu ale mele. Nu știu nici până în ziua de azi cum și când m-am alăturat oficial ansamblului.